Matei Bejenaru

 

Text publicat in catalogul Periferic 6, Editura Musatinii, Suceava, 2003

1. Atunci

La  5 ianuarie 1859, intr-o casa care mai exista si astazi in Iasi, colonelul Alexandru Ioan Cuza era ales ca principe al Moldovei, pentru ca, trei saptamani mai tarziu, la Bucuresti, tot el sa fie ales in aceeasi functie si in Tara Romanesca (Valahia). Ce semnificatie are alegerea aceluiasi om politic la conducerea celor doua state romanesti, aflate pe atunci sub suzeranitate otomana? Cine au fost cei care au facut aceasta mutare politica si cu ce scop? Pentru a da un raspuns ar trebui sa facem o succinta analiza a contextului istoric si politic al Europei de Sud-Est de la mijlocul secolului al XIX-lea si al  intereselor marilor puteri europene pentru aceasta zona, care, atunci, ca si acum, cauta sa isi defineasca identitatea in context european.

Ca urmare a razboiului Crimeei, care a avut ca actori principali Imperiile Otoman si Tarist, si a tratatului de la Paris (1856), principatele Moldova si Valahia au trecut sub garantia colectiva a Marilor Puteri Europene si sub suzernanitate turceasca. Idealul unirii principatelor romanesti a fost subiectul care a dominat viata politica romaneasca intre 1848 si 1859 si a reprezentat crezul unei generatiei revolutionare de la 1848. Secolul al XIX-lea a fost cel al nationalismelor si al afirmarii ideilor promovate de revolutia franceza. Tinerii boieri romani intorsi de la Paris de la studii au adoptat nu numai modul de viata si vestimentatia de tip occidental, dar au venit si cu idealurile de construire a statului roman modern. Aceasta vointa de modernizare, de integrare a romanilor in „familia europeana” a fost motorul ce a intretinut un ciclu istoric de aproape o suta de ani, incheiat brutal prin instaurarea comunismului in Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Procesul politic, inceput prin dubla alegere a lui Cuza in cele doua principate romanesti  a continuat prin aducerea in tara ca principe pe Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen in 1866. Devenit in 1883 rege al Romaniei, el a fost la conducerea tarii pana in ajunul primului razboi mondial, urmasii sai conducand Romania pana in 1947, cand, sub presiunea liderilor guvernului comunist instaurat de armatele sovietice de ocupatie, regele Mihai I a semnat actul de abdicare si a fost fortat sa paraseasca Romania. As vrea sa nuantez semnificatiile simbolice ale acestui „import” de familie domnitoare straina.

Pentru asigurarea recunoasterii internationale a tanarului stat roman, dar si pentru a asigura stabilitatea politica interna, aducerea unui print strain a fost un fapt necesar. Ea a fost aplicata si in celelalte state balcanice cum ar fi Bulgaria, Grecia, Serbia. Noii regi straini simbolizau legatura cu lumea occidentala a acestei zone a Europei ce fusese pentru mult timp sub stapanire otomana. Modelul apusean, importat la nivelul simbolic al dreptului divin de exercitare a puterii era implantat intr-un spatiu care pana atunci functionase dupa alte principii. Crestinatatea de tip oriental (ortodox), incepea un proces istoric de sincronizare cu lumea moderna, uneori mai mult in forma decat in fond. Au aparut astfel noi institutii, s-a dezvoltat infrastructura ca baza pentru un nou tip de economie (alta decat cea agricola), s-a restructurat sistemul educational si cel juridic, cultura a devenit un barometru fin al tuturor acestor schimbari si poate, mai presus de cele enumerate pana acum, a aparut un nou tip de relatii interumane specifice noilor timpuri moderne.

Prima reactie a unui organism atunci cand i se implanteaza un organ strain este una de respingere. Acceptarea acestuia se face dupa o perioada de convalescenta, in care asistam la un proces de adaptare reciproca. Privind dintr-o perspectiva istorica, poate ca procesul de modernizare al Romaniei ar fi castigat si mai mult in substanta daca nu ar fi fost brutal stopat de instaurarea regimului comunist anti-occidental.

Catedrala Mitropolitana din Iasi a fost construita in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Arhitectura sa neo-clasica, ce s-a rupt de canoanele traditiei ortodox-bizantine, este un exemplu al vointei de modernizare promovata de elitele liberale moldovene ale acelui timp. Dimensiunile sale, planul arhitectonic, pictura neo-clasica sunt diferite de ceea ce s-a construit anterior si „simpatizeaza” cu cladirea Teatrului National, aflata in apropiere si construita cam in aceeasi perioada dupa planurile arhitectului vienez Hemmler.

Dupa ce a fost fortat de comunisti sa abdice in decembrie 1947, regele Mihai a fost silit sa traiasca in exil in Elvetia. Imi amintesc ca in copilarie, prin anii ’70, tatal meu prefera sa asculte mesajul regelui de Anul Nou la Radio Europa Libera, in locul celui prezentat de dictatorul comunist Ceausescu prin toate canalele mediatice ale propagandei comuniste. La zece ani de la caderea comunismului in 1989, dupa ce a fost umilit de puterea post-comunista, regele Mihai a reprimit cetatenia romana si o mica parte din propietatile confiscate. A fost o rasplata a istoriei pe care fostul suveran a avut sansa sa o prinda in viata. „Republica a semnat reconcilierea istorica cu monarhia”…

La sud de Dunare, fostul rege bulgar Simeon de Saxa-Coburg a intrat in viata politica a republicii si, in calitate de prim ministru ales, conduce negocierile de aderare a Bulgariei la Uniunea Europeana...

2. Acum

In lipsa unei piete de arta contemporana, a unui context institutional specific si datorita unui sistem educational artistic inca orientat cu preponderenta catre mediile traditionale, scena artistica romaneasca are o vizibilitate redusa in context international. Cu exceptia catorva nume care sunt vehiculate in diferite expozitii, sansa artistilor romani contemporani de a expune in contexte profesioniste in afara Romaniei este limitata la vizitele ocazionale ale unor curatori si critici straini („scanarile” pentru Manifesta sau in ultimul timp selectia pentru acele expozitii avand ca subiect arta contemporana din Balcani), la initiativele manageriale ale unor artisti sau la rare proiecte artistice ale unor institutii occidentale.

Rezultatul se vede si in faptul ca nici un artist roman care traieste in tara nu este reprezentat de vreo galerie prestigioasa de arta contemporana. De asemenea, nu am cunostinta ca vreo galerie romaneasca sa fi participat pana acum la vreun targ international de arta.

In asemenea conditii, este mult mai dificil pentru tinerii artisti sa articuleze un discurs inteligent pozitionat si relevant in context international, deoarece contactele lor directe cu arta contemporana de calitate sunt sporadice si, in multe cazuri, lipsite de substanta. Totusi nu trebuie sa ne descurajam. In ultimii ani initiativele independente ale unor artisti s-au materializat in aparitia unor spatii alternative artistice (unele fiind active doar pentru o perioada limitata de timp) si a unor publicatii de arta, care alaturi cele cateva institutii consacrate anterior, au dinamizat scena de arta romaneasca contemporana. Chiar discutiile in contradictoriu despre locatia si filosofia nou infiintatului Muzeu de Arta Contemporana a Romaniei la Bucuresti in Casa Poporului (fostul palat al lui Ceausescu) conduc catre necesitatea existentei unei asemenea institutii.

Ideea de a invita un curator strain pentru editia din 2003 a Bienalei Periferic este rezultatul firesc al dorintei noastre de a pune pe harta internationala artistica orasul Iasi. Daca cele cinci editii anterioare ale Periferic-ului au creat o dezvoltare preponderent cantitativa, cea de-a sasea cred ca a realizat si necesarul castig calitativ prin selectia internationala a artistilor si, implicit, prin valoarea proiectelor realizate de acestia. Precizia conceptuala si modul diferit in care Anders Kreuger, curatorul invitat, a „citit” contextul cultural romanesc si cel iesean, in particular, ne-au ajutat sa ne privim pe noi insine dintr-o perspectiva diferita. Intreg procesul de elaborare al expozitiei, incepand cu lansarea conceptului „colturi profetice”, continuand cu vizitele preliminare ale unor artisti la Iasi si apoi cu productia expozitiei, a fost de fapt un „proiect educational” ce a maturizat tanara noastra echipa organizatoare. In acest fel, Periferic-ul va crea o scena artistica locala la Iasi si va putea sa lanseze artisti romani pe scena internationala, similar modului in care Bienala de la Istanbul a propulsat unii artisti turci.

Statisticile arata ca 60% dintre studentii romani doresc sa parasesca Romania dupa terminarea studiilor. Este o situatie trista care reflecta starea de spirit a acestor tineri, care nu vad o perspectiva de a se realiza profesional sau material in tara.

Periferic 6 a putut fi dus la bun sfarsit prin munca entuziasta si dezinteresata a 40 de tineri ieseni. In discutiile pe care le-am avut dupa bienala, am aflat ca motivul principal al implicarii lor a fost dorinta ca ceva sa se schimbe in mediul conservator si provincial iesean si acel ceva sa ii reprezinte.

„Viitorul este aici” era mesajul pe care il puteai citi pe insignele oferite iesenilor de catre artista Annika Eriksson in timpul bienalei. Cateva luni mai tarziu, in zilele cand definitivam acest text, am revazut aceleasi insigne pe gentile unor studenti ieseni, fapt simbolic ce mi-a intarit convingerea ca proiectul Periferic trebuie sa continue.